• Menu
  • Menu

PARTENERII FIREFLIES

Parteneri turistici

Când într-o încăpere se adună cei mai buni din piață, iar unii sunt în piață de 40-50 de ani, se întamplă câteva lucruri: siguranța clientului este garantată; garanția unei vacanțe reușite este asigurată; forța de negociere este foarte mare, astfel că întotdeauna cineva trebuie să fie cel mai ieftin.

Parteneri strategici

ETOA este cea mai importantă asociație comercială pentru operatorii de turism și furnizorii cu afaceri în destinații europene. Peste 1200 de membri contribuie cu mai mult de 12 miliarde de euro în Europa.

Rețea foarte puternică de experți în asigurări de călătorie. ERV, divizia de asigurări de călătorie a grupului de asigurări ERGO, prezentă în peste 20 de țări, fiind unul dintre cei mai importanți furnizori din Europa. Ca filială a ERGO, compania este deținută de München Re, una dintre cele mai importante companii de reasigurare din lume.

AirHelp ajută pasagerii companiilor aeriene să obțină despăgubirea la care au dreptul după un zbor întrerupt (de exemplu, o anulare, o întârziere sau o suprarezervare). O experiență de peste cinci ani în solicitări de despăgubiri pentru zboruri și peste 10 milioane de pasageri ajutați

Revolut, partenerul nostru de servicii financiare cu peste 10 milioane de clienți și peste 400.000 de companii din întreaga lume.

Grupul internațional PayU, deținut de Naspers, al doilea jucător în eCommerce la nivel global.

17 piețe în creștere din Asia, Europa Centrală și de Est, America Latină, Orientul Mijlociu și Africa… peste 2,3 miliarde de consumatori

Pe piață din 1826, iar compania mama este Schweizerische Mobiliar Holding AG. Companie de asigurări din Berna.

“Oamenii care nu-și asumă riscuri fac în general două greșeli majore pe an. Oamenii care își asumă riscuri fac în general două greșeli majore pe an.”
Peter Drucker